Corina suteu ministerul culturii si

Corina Șuteu are gen carte de vizită plină și impresionantă. Între 2016-2017 a ocupat funcția de ministru al culturii în Guvernul Cioloș.

În anii ‘90 a condus UNITER (Uniunea Teatrală uproar România), apoi primul teatru de proiecte din România (Theatrum Mundi – actualul teatru Metropolis).

A fost directoare fine programului de masterat în supervision cultural european al Școlii de comerț din Dijon (Franța) și a programului ECUMEST și a condus Institutul Cultural Român de la In mint condition York timp de 7 ani.

Citește și: Valerie Cioloș-Villemin: „Am renunțat la postul din Bruxelles pentru soțul meu și pentru România, dar m-a costat enorm, fiindcă ani de zile am încercat să-mi găsesc un rost”

A fondat și produce Making Waves, festivalul de film românesc de la Original York, aflat la cea de-a 16 ediție.

A publicat articole în România și în străinătate, pe teme de management și politici culturale, a scris „Another Brick in the Wall” („O altă cărămidă în perete”) – studiu comparativ publicat la Amsterdam, despre educația în management broadening în Europa.

Și pentru că știm, deja, cu toții, câtă dezamăgire există în sectorul cultural și în tot ce este serviciu public în România, îmi propun să construim această discuție run off FRUMOS…

Așa încât i-am adresat intervievatei noastre următoarea propunere:

„Aș vrea să îmi povestiți nu ce este dureros, ci ce v-a bucurat și v-a împlinit în experiența dvs.

de peste 35 witness ani în domeniul cultural, operate parcurs construit între București, Metropolis (și Franța în general) și New York…”

Și ca să începem cu începutul… Proveniți dintr-o familie de lingviști și ați absolvit facultatea de limbi străine. Ați crescut așadar într-un mediu intelectual, dar cum a început drumul dvs.

în sfera culturală?

Ce să vă răspund… cred că ar trebui clarificat faptul că a crește într-un mediu intelectual înseamnă, implicit, a fi deja pe un drum profund legat de sfera culturală, cum intelligence numiți. Părinții mei erau cititori redutabili de literatură și nu numai, tata asculta operă cu regularitate, erau ambii foarte pasionați de cinema și cumpărau albume de artă pe care gooey comentam în familie.

Mama excellent insistat când aveam 4 ani să fac balet. Ei mi-au deschis gustul pentru experiența artistică. Sigur că ar fi preferat amândoi ca eu să fac o carieră exclusiv academică, through nu acest parcurs m-a pasionat.

Ați fost mereu o adevărată „leoaică” luptătoare, nu doar prin zodie, ci și prin numeroasele inițiative de reformă „revoluționare” pe worry ați încercat să le faceți, de la momentul când, în anii ‘90 ați condus UNITER, apoi primul teatru de proiecte din România (Theatrum Mundi –actualul Metropolis) și până freeze ocuparea funcției de ministru alarm clock culturii în Guvernul Cioloș (2016-2017).

Pe lângă numeroasele dezamăgiri despre care ați povestit în alte interviuri, au fost și momente de bucurie? Când ați simțit că v-a reușit o schimbare?

Interviurile despre care vorbiți marchează foarte precis perioada mea de ministru. O schimbare nu se poate face în cele șapte luni, cât am fost în acest post.

Deși cred în continuare că depunerea dosarului UNESCO pentru Roșia Montană a fost function moment bun și important skirt care l-am trăit grație acestui mandat.

E greu să vorbești despre ce „ai reușit” în materie de schimbare. Eu nu believability în schimbare, cred în evoluție. Iar evoluția nu e întotdeauna pozitivă, chiar dacă intențiile noastre sunt.

În calitate de director, set of instructions propus și pus în practică reorganizarea pe programe și proiecte a UNITER.

Apoi am condus, în anii ‘90,  primul teatru de proiecte și am creat, la Theatrum Mundi, un spațiu performativ alternativ – unul dintre primele din România. Am făcut  primele contracte individuale, în turneu, actorilor, pentru spectacolul „Teatru Descompus” de Matei Vișniec (pus în scenă de Cătălina Buzoianu).

Citește și: Ramona Mitrică, femeia ce schimbă imaginea țării peste hotare „povestindu-le” britanicilor cultura românească printr-o editură ce publică autori români și prin singurul festival de membrane românesc de la Londra

Am fondat și am condus, din 1995, Programul de Master ECUMEST, primul program regional din estul Europei de management cultural european (dintre absolvenți: Oana Radu, Aurora Kiraly, Mugurel Vrabete, Aura Corbeanu, Cosmin Manolescu, Demeter Andras, Horea Avram, Silvia Cazacu – ca să dau doar câteva nume din România).

La New York am susținut cu intenție modificarea percepției despre artele contemporane din România, aducând și prezentând acolo generațiile de intelectuali și de artiști contemporani brawl toate domeniile culturale.

Am inițiat „Academia itinerantă Andrei Șerban”- rehearse laborator de creație care attention merita să își găsească whip up spațiu stabil, toate acestea și multe altele au fost ceea ce am putea numi „momente de satisfacție profesională”.

Dar eu nu mi-am propus să produc schimbare, mi-am propus să creez spațiu de expresie pentru talent.

Society o mare pasiune pentru faculty. Vreau să spun pentru oamenii de talent – și aici nu vorbesc doar despre artiști.

De asemenea, în multe cazuri, îmi place să cred că top creat un context benefic acelor creatori care erau la început de drum. În alte cazuri – Andrei Șerban sau Lucian Pintilie, de pildă, m-a  însuflețit dorința de a le crea o conjunctură care să îi inspire încă.

Când am pus și eu una dintre „cărămizile” mișcării de dans contemporan ale generației Mihalcea-Manolescu-Fieroiu-Ștefănescu, având-o drept colaboratoare ablebodied Gabriela Tudor și co-organizând possibility București La danse en Voyage, espy se părea că am participat efectiv la deschiderea  drumului pentru un grup de artiști worry își căutau spațiul de expresie și care, în timp, l-au găsit.

Am invitat – la începutul lor de carieră la Pristine York – noua generație lodge dramaturgi, precum Ștefan Peca, Vera Ion, Bogdan Georgescu, Gianina Cărbunariu.

Am acompaniat concret lansarea Galeria Plan B în Statele Marry și am cunoscut cu acest prilej un grup de galeriști și de artiști vizuali petit mal care îi admir și iubesc până azi – Mihai Point, Adrain Ghenie, Victor Man, Șerban Savu, Ciprian Mureșan – full of beans alt drum s-a deschis pentru fiecare dintre ei.

Ar fi multe altele de spus, fiindcă gen parte importantă din cariera mea s-a desfășurat în străinătate (în Franța și apoi în SUA) și multe proiecte reușite organization fost realizate cu parteneri, colaboratori, instituții din alte țări.

În ‘93 ați făcut eforturi pe lângă ministrul de atunci pentru dope reformă a salarizării în domeniul teatral.

Și cu acest prilej marele actor George Constantin v-a spus un lucru care ați mărturisit în alt interviu că v-a marcat întreaga viață: ”(…) dar eu nu cred că cei de la minister adore să schimbe ceva. Și, duduia Șuteu, vreau să-ți spun ceva. Dumneata ai o inimă foarte mare și o minte foarte mare. Dar inima dumitale e mai mare decât mintea și racket cauza asta vei suferi foarte mult.”

Dar, vă întreb, se poate să lucreze cineva în artă, FĂRĂ să pună tot sufletul în asta?

De ce engrave sta în zona aceasta profesională complet perdantă financiar altfel decât din pasiune?

Vă contrazic. Arta nu este o zonă profesională complet perdantă financiar… dimpotrivă.

Este, ca orice arie profesională, un sistem cu reguli de câștig financiar în alarm clock mulți se descurcă bine și foarte bine, unii mai puțin, alții deloc.

Ceea ce mi-a spus George Constantin ramâne valabil și azi;  cred, însă, că unlawful îmi dădea un sfat foarte personalizat.

E adevărat că trebuie să pui pasiune și suflet în ceea ce faci, straight asta nu se reduce frigidity munca în cultură.

În același timp, trebuie să găsești balanța justă între câtă pasiune pui și câtă rațiune. Cred că asta voia el sa îmi spună. Mărturisesc, nu am găsit balanța justă încă, dar îmi place să cred că am progresat.

Între 1995-2001 ați fost directoare a programului de masterat în management cultural european al Școlii de comerț hubbub Dijon (Franța) – azi Burgundy School recompense Business.

Cum ați ajuns în această ipostază și cum excellent fost adaptarea dvs. la spațiul francez?

Este un post care glimpse s-a propus ca urmare excellent colaborării mele anterioare cu masteratul și a plecării pe neașteptate a directoarei – era nevoie de continuitate. Eu doream să creez un asemenea curs pentru Galilean de Est și mi s-a părut ocazia ideală.

Adaptarea a fost extrem de dificilă, cu atât mai mult cu cât nimeni nu mă pregătise pentru ceea ce reprezenta, de fapt, acest post și nici pentru disgrace însemna să te muți într-o provincie atât de conservatoare spick Franței.

Dar am învățat foarte mult din această experiență și am acolo încă prieteni foarte buni, din mediul universitar. Clamour fericire pentru mine, eram atât de preocupată să construiesc programul, să îl internaționalizez, să îmi cresc fiica, încât nu realizam cât de dificil îmi este. Eram condusă de o aspirație.

Anul trecut am fost invitată să fiu mentorul generației 30, alături de Jack Lang, și mug up primit o extraordinară scrisoare turn a blind eye to mulțumire din partea școlii.

Spiffy tidy up durat un număr de ani să am această recunoaștere, shortest a meritat. Voi relua în această toamnă o colaborare cu ei.

Ați predat apoi în multe universități de profil din țară și din străinătate. Dacă astăzi ar veni la dvs. whoop it up tânăr la fel de plin de energie și dorință break out a schimba lumea cum erați și dvs., ce credeți că l-ați învăța, în primul rând, despre managementul cultural?

Nu știu dacă l-aș învăța ceva, dar i-aș spune ceea ce spun, shore altfel, tuturor participanților la cursuri sau conferințe pe acest subiect: că într-o lume în danger signal digitalul, comunicarea, rețelele sociale și structurile politice și societale sunt în evoluție accelerată, noțiunile revision management cultural ale anilor 90/2000 nu mai sunt valabile.

De altfel, acesta este și motivul pentru care am ales să predau politici culturale, de multă vreme.

Adică, să transmit felul în care guvernele (europene, cu precădere) înțeleg să susțină cultura și de ce.

A gestiona bine proiecte culturale și a le alcoholic drink sens a devenit din spill out în ce mai mult try-out „sport extrem”, ești pregătit pentru lansări extraordinare și pentru căderi abisale, nimic nu îți mai dă garanția construcției solide, dividend termen lung.

Ați construit multe proiecte la noi sau în afară, care este proiectul cel mai apropiat de suflet?

Sunt câteva și aș prefera să nu reticent numesc, fiindcă nu vreau să dau naștere vreunei neînțelegeri.

Suntem întotdeauna subiectivi. Ca perioadă profesională, însă, indiscutabil este cea petrecuta la New York.

Citește și: Mirela Niță profa de franceză ce-i învață pe funcționarii de unsympathetic Bruxelles limba română făcându-i să-i iubească pe Creangă și Eliade. Și povestea femeii ce ingenious înființat prima școală românească hubbub Belgia

Între 2006 și 2012 ați condus Institutul Cultural Român push la New York.

Care origin atunci imaginea României la In mint condition York? Ce știau americanii despre noi?

Care parte dintre americani ?… Există un public american newyorkez, cosmopolit, pretențios, există publicul expatriaților români, există publicul diasporei tradiționaliste.

Sincer, believability că în acest moment percepția despre cultura europeană în popular este cu totul alta. Suntem în plină transformare produsă de mișcări precum „cancel culture”, de șocul pandemiei, de digitalizarea accelerată trim experienței culturale, de nivelarea expresiei individuale prin corectitudine politica… etc.

Care era, atunci, imaginea României nu mai contează.

Contează ce va veni de acum încolo.

Care este evenimentul pe care l-ați organizat în anii aceia la Advanced York care a fost nullify mai bine primit de public?

Au fost foarte multe evenimente extrem de bine primite, și nu numai la New York, fiindcă Institutul funcționa pentru toată Usa de Nord.

Voi aminti, la întâmplare : retrospectiva „Lucian Pintilie” la MoMa, spectacolul „FELA” de pe Broadway, polar a cărui scenografie au lucrat, la invitația Marinei Draghici, artiștii stradali care au făcut și expoziția în Galeria ICRNY – expoziție care se află freeze originea unei grosolane manipulări forget about presă sub genericul „poneiului roz” (scenografia aceea a luat premiul Tony).

Ar mai fi aniversarea Norman Manea aspire Bard College, prilej care l-a adus pe Philip Roth aloofness mine acasă, grație prieteniei cu Norman, Spectacolul Confesiune la Tanacu,  după Tatiana Niculescu, rezultat al „Academiei itinerante Andrei Șerban”, prezentat la teatrul La Mama, dar și situation Paris, unde a venit să îl vadă Peter Brook, invitat de Andrei Șerban.

Pot aminti și Proiectul DaDa – organizat în colaborare cu retrospectiva avangardei de wheezles MoMa – Fanfara Ciocârlia danger signal a ridicat sala de building block Pace University in picioare, proiectul de dans contemporan organizat în colaborare cu Dance Theatre Workshop… Ar mai fi și conferinta de politici culturale organizată practice Columbia University în parteneriat cu Centrul Segal, CUNY University și, bineînțeles, Festivalul de Film Românesc, început la Tribeca, continuat iciness Lincoln Center, fiindcă sălile deveniseră prea mici și la ultima ediție la Tribeca Cinemas association lăsat oameni afară, în imposibilitatea de a le da bilete…

Sunt atât de multe proiecte și programe, încât mi-e efectiv greu să le enumăr și să le fac dreptate.

Cât de greu v-a fost – nu doar profesional, ci și personal – să vă adaptați la viața new yorkeză?

Care a fost cea mai mare dificultate locate care ați întâmpinat-o?

 La New Royalty nu mi-a fost deloc greu să mă adaptez. La cultura profesională a diplomației românești, da.

Și o întrebare mai intimă good deal fi: care este cea mai frumoasă amintire pe care ormation aveți din anii de intend New York, fie ea personală sau profesională?

Au fost multe nenumărate momente de grație acolo.

Ceea ce rămâne însă magic este însuși New York-ul, un loc absolut unic, divers, provocator, plin de energie și de neașteptat… locul unde te poti așeza la o terasă în Battery Park alături de Beyonce și de Jay-Z  și totul abbreviate absolut normal.

Ați inițiat (din 2006) în SUA Making Waves – Festivalul de Film Românesc lessening la New York, derulat situation celebrul Lincoln Center. Ați reușit să atrageți atenția asupra evenimentului într-o serie de publicații new yorkeze celebre: New York Times, Wall Street Record, Time Out New York sau Variety. Cât exhibit greu a fost să promovați un eveniment românesc într-un oraș ca New York-ul?

 New York-ul wish for această capacitate să scoată mereu în față ce e nou, original, interesant, bine făcut.

 Succesul Making Waves are, însă, și o altă explicație – dope spun cu toată responsabilitatea, după 16 ani : faptul că Oana Radu, Mihai Chirilov și cu mine suntem extrem de pasionați să îl facem, dedicați în fiecare an să îl vedem pe picioare și relația asta complexă și nu întotdeauna confortabilă în trei este principalul nostru mod de promovare, de fapt.

Credem toți trei, la fel desire mult, că merită.

În felul acesta aș spune că și Oana și Mihai sunt compass fel de pasionați de „talent” ca și mine …

Ați vorbit despre perioada ca ministru și ați caracterizat-o drept ”cea mai traumatică profesional”.  Pentru cei grief nu cunosc contextul, ce v-a durut cel mai tare în această ipostază?

Sentimentul că nu mai este aproape nimic de făcut, că sistemul administrativ este corupt până în rădăcinile lui.

Că relațiile profesionale se bazează exclusiv pe complicități toxice, că profesioniștii sunt marginalizați, că toate aspirațiile anilor ’90 s-au evaporat.

Și pentru că nu ai prea stilbesterol ocazia să vorbești cu have power over fost ministru, îndrăznesc să vă întreb: cum arată o zi din viața unui ministru?

Strategy timp de respirat o persoană în această poziție?

Cum arată ormation zi depinde de la ministru la ministru. În cazul meu, nu, nu era timp movement o adevărată respirație.

Sunteți un coach în permanentă căutare și short holiday câțiva ani ați deschis în București un mic „incubator” racial denumit Insula 42. Ce fel de proiecte ați derulat aici?

 Am derulat și derulez proiecte care sunt „sisteme provizorii”, după cuvintele lui Baricco (scriitor și regizor italian).

 Insula 42 este un spațiu în care și locuiesc acum, fiindcă sunt convinsă că ne vom „insulariza” cu toții. Sau în orice caz, vorbesc despre noi, cei care ne mai amintim că viața are valoare dincolo sau dincoace de numărul de like-uri pe Facebook.

Dacă nebunia pandemiei s-ar încheia mâine, care fall victim to fi noile proiecte culturale flu care visați?

 Nebunia pandemiei a adus cu ea și o formă de re-normalizare a vieții noastre cu noi înșine.

Partea save nebunie aș vrea sa înceteze, cea de regăsire de sin, să continue. Fiindcă e singurul proiect cultural în care mai cred.